Mă numesc Cornelia Gavrilă şi sunt profesor
pentru învăţământul primar.
Am ales să construiesc o bază
solidă pentru construcţia ce va dura toată viaţa pentru fiecare individ în
parte. Formarea individului presupune nu numai însuşirea unor cunoştinţe, ci şi
învăţarea acestuia să înveţe de-a lungul vieţii, să gândească liber şi critic.
Înseamnă că am ales să le să insuflu
copiilor dorinţa de a şti, curajul de a spune ce gândesc, puterea de a gândi
drept, de a nu judeca pe nimeni şi puterea de a schimba în bine lumea din jurul
lor. Și asta, da, e ceva măreț! Mi-am ales o profesie complexă, cu multe responsabilități (poate mai multe decât
sunt eu conștientă), dar cu convingerea că altceva nu mi se potrivea mai bine.
Aceasta este menirea mea, chiar dacă învăţ mereu
şi niciodată nu voi şti tot.
Dar
să începem cu începutul. Acest început are pornire de la întrebarea ”Cine am
fost?”. Ei bine, am fost un copil timid, cu multe complexe, dar în același
timp, un copil vesel, inventiv (dovadă stau mâncarurile diversificate din nămol
pe care le făceam), cuminte, un militant pentru pace. În copilărie, toate
jocurile duceau la „de-a școala”, iar eu eram de fiecare
data – doamna.
Astăzi,
sunt cadru didactic - profesor învățământ primar. Nu este o profesie ușoară, dar
mi se potriveşte şi-mi place . Cu toate acestea, au existat momente când m-am
simțit copleșită de situațiile ivite la școală. Nu de puține ori am procedat
greșit, fără să mă gândesc la sentimentele copilului și la consecințele ce pot
urma. Am etichetat. Am sfătuit, în loc să dau sugestii. Am exagerat cu
activitățile educative. Am tratat cu superficialitate problemele micuților.
Dar, cu toate acestea, aleg să mă întorc la ei, aleg să creștem împreună, aleg
să le împărtăseșc din experiențele mele și să-i dirijez spre bine, adevăr și
frumos.
„Nu
există o rețetă a succesului”, dar există motivație, voință și multă răbdare.
Ce poate fi mai frumos decât să poți sădi în sufletul micuților fericire,
optimism, stare de bine, încredere în sine, satisfacția de viață? Îi punem pe
copii în contact cu ei înșiși, să-și controleze emoțiile, să se accepte și să
se descopere pe sine, să-și accepte defectele și să se concentreze pe calități.
Nu
sunt profesor de mult timp. Sunt în al cincilea an în învățământ, ani în care
am încercat să-mi scupltez și să-mi conturez pregătirea, planurile și
obiectivele. Ceea ce știu este că învăţătorul nu uită niciodată că trebuie să
zâmbească, să lase la uşa clasei toate problemele personale şi să fie mentor şi
prieten pentru elevii săi. Dacă zâmbeşte, zâmbetul se va întoarce aproape
mereu.
Așa
că, ce-am fost ? Am fost o tânără care
a știut în permanență ceea ce vrea. Ce-am
ajuns? Am ajuns ceea ce am vrut și am simțit. Am ales să rămân implicată,
să modelez personalități și suflete și să rămân nemuritoare.
